Năpraznic când plesnește lovitura
Fă semn c-o vezi, fii sigur c-o auzi,
Că nimeni n-o să-și dea titulatura
Pe niște idealuri de recluzi.

Când te ridici se clatină cu tine
Tot locul de cules și semănat,
Ca valul ce ar vrea să extermine
Ce stă în fața lui ne-ngenuncheat.

Si dacă ăsta-i semnul ce te doare,
Primește-l ca și cum ar fi un dar.
Cu cât mai dur, cu-atât mai probatoare-i
Voința ta pe plan testamentar.

C-așa ne-au împământenit părinții,
Să fim ca stânca, de ne vântur ploi,
Să ne-apărăm virtuțiile cu dinții,
Si ce ni-e luat să cerem înapoi !