AN NOU

Aseara am rupt ultima fila
Din calndar.
Am aruncat-o in cosul
De gunoi.
Si am iesit undeva,
Dar nu stiu de ce
Frumusetea lumii,care
Mai inainte ma fermeca-
Mi s-a parut artificiala.
Si am inteles
Ca odata cu hirtia
Am aruncat la gunoi
Si o parte din mine..
Simteam un gol in suflet,
Iar gura mi s-a umplut
Cu o saliva amaruie.
m-am intors inapoi
cu gindul de a-mi lua
inapoi Eu-l ce mi-a
fost furat.
Am scotocit
Intreg cosul ca un nebun:
Printr-un mod neinteles
Hirtia mea era tocmai la fund.
Am pus mina pe ea,
Dar tot atunci mi-am
Retras-o caci
Hirtia frigea.Am incercat
Inca-o data-era
Rece ca gheata.
Am desfacut-o:
De pe ea ma privea
Un Mos Craciun,
Care ridea.
Si nu stiu de ce,
Dar acest ris,
Odinioara fermecator,
Mi s-a parut rautacios-
Ochii lui mati
Si inexpresivi ma priveau
Cu ura.Am aruncat
Fila intr-o parte
Si m-am intors cu fata
Spre fereastra,
Dar simteam o arsura
In spate:era privirea
Acelui Mos Craciun,
Si imi pare
Ca aud cum ride.
Am luat un chibrit
De pe masa, si m-am
Pornit sa-I fac felul,
Dar simteam ca
Chiar daca o fac,
Golul din mine
n-o sa dispara,
ba chiar
o sa se faca ca o crusta,
si o sa ramina
pentru totdeauna in inima mea.
Dar hirtia nu vrea sa arda,
Caci miinile mele
Transpirate de incordare
Au umezit-o,iar ochii
Mei ce pling pe ascuns
Au udat-o destul.
O arunc la podea
Si incerc s-o mototolesc.
O deschid apoi
Si surprind cu uimire
Ca risul rautacios
Continua sa emane ura,
Ochii ii stau pironiti
In ai mei si imi
Arunc privirea intr-o parte
Caci nu pot suporta
Privirea lui arzatoare.
Mosul e inca intreg
Si-mi pare ca ride
De neputinta mea,caci toata hirtia e ferfenita
Si doar chipul lui
E intreg.
Vreau sa-I rup fata
In jumatate,dar ruptura
Hirtiei il ocoleste.
Eu pling,dar nu
Ma las biruit.
Privesc in jur si cu groaza vad ca
Totul a devenit
Dusmanos dintr-o data,
Si imi pare ca aud un hohot universal
La adresa neputintei mele.
Chiar si in portretul
Mamei, observ ca a
Disparut acea bunatate
A ochilor ei,acum privirea
Ei exprima mai mult
Ironie.
Ma simt pierdut,emotiile ma
Bombardeaza si ma
Umplu de panica.
Incerc sa-mi bag capul in perna
Dar in loc de caldura
O simt rece ca gheata.
Mi se face frig,
Imi blestem singuratea,
Desi stiu ca si ea nu e
De vina. Imi pare
Ca toate lucrurile
Ma privesc si toate
Aceste priviri pline
De reprosuri ma fac
Sa ma pied,
In mustrari de constiinta.
Privesc inca o data:
Mosul-aceeasi priveliste,
Dar imi string putintica
Indrazneala ce mi-a mai ramas..
Il inapoi in miini cu indaratnicie
Si de-odata
O idée imi strapunge amortirea,
Si ideea aceea care trece
Ca o gheata prin creierul meu,
Imi da curaj pentru
A ma mai tine.,
Desi inteleg ca si Victoria
Si infringerea
Vor avea pentru aceeasi consecinta:
Golul ce a prins radacini
In sufletul meu..
Mosul parca intelege asta
Si risul lui devine mai blajin,
Dar privirea
Lui ramine aceeasi si
Inteleg ca sunt vinovat..
Si imi dau seama
Ca camera in care stau
E camera copilariei mele,
Iar Mos Craciun care ma\chinuie e intruchiparea ei,
Si inteleg de ce toate
Lucrurile le vad reci
Si mi se par dusmanoase:
Caci sunt un strain…
Eu sunt prea matur deja,
Si am fost pedepsit
Pentru ca am incercat
Sa ma folosesc de ceea
Ce nu-mi apartine:
Nevinovatia copilariei.
Dar ea e o gradina
In care nu intra orisicine,
Iar eu mi-am “pierdut” “permisul”
Si sunt aruncat inapoi
In marea furtunoasa
A cotidianului,plina
De iluzii si meschinarie…
Golul s-a largit,
Dar nu-I accord atentie,
Caci ochii mei
Plin si-mi pare rau
Ca am schimbat gingasia
Copilariei
Pe iluzia maturitatii…
Mos Craciun s-a astimparat
Dar,desi ma doare nu-l
Nimicesc,ci il ascund
Cu grija intro carte uitata,ca scumpa relicva
A copilariei mele.