Vorbele îi cădeau, sacadat,
de la înălțimi, pasămite, năucitoare.
Tubulare sau rotunde, îi acopereau buzele,
iar mâinile i se îmbrăcau în cretă
ca-n niște mănuși.
Cu cât înălbea tabla
cu atât ne umpleam de umbre
ciudate și reci;
anagramam sentimente,
tot așteptând clipa
de zece minute
a curățirii creierului.