Tu, singură, spui lumilor să te-asculte
Că vremea-i prea rece și florile n-au dat rod,
Că s-ar putea să treacă veri prea multe
Până când stelele vor cădea din pod,
Că peste tine frigul începe să doară
Și locuri din inimă s-au pustiit,
Că pașii-apăsați pe trepte de ceară
Îngroapă căminul părăginit.

Tu, singură, spui porților să se-nchidă
Și-s cai fără număr galopând spre castel,
Lași timpul din tine fără clepsidră
Și-mbraci și vitralii în bare de-oțel,
Deși tu, doar, prințesă, cu privirile tale
Din sârmă ghimpată m-ai desprinde ușor
Și doar sărutându-ți mâinile-petale
Buzele-mi cânta-vor la cuvântul dor…

Tu, singură spune lumilor să te-asculte
Că vremea nu-i rece și florile vor da rod,
Că deși e toamnă cum n-au mai fost multe
Cerul ți-a lăsat stelele în pod…