Știu că mă auzi când vin noaptea târziu
și mai știu că-atunci când eu nu sunt
îmi răsfoiești prin vechile caiete
cu scris micuț și-ngălbenite
de timpul ce-a lăsat pustiu
un suflet ce-a murit demult.

Nu știu de ce ochii tăi tot mai triști eu îi găsesc;
aș vrea să spun că te iubesc!
Nu vreau să mint
și nici nu vreau să te-amăgesc;
eu sunt al tău
iar tu ești tot ce-n lumea asta am mai de preț.

Îmi este frică!
Îmi este frică a te iubi
căci până acum tot ce-am atins
încet încet eu am distrus
iar tu știi bine esența mea
că pentru voi eu aș muri
(sau poate am murit deja!)

De ce ai plâns?
Nu trebuia sa-ți fie frică,
m-am întors
și sunt întreg.
Cum ai crezut că am să plec
de lângă a mea viață și-al meu fiu?
Fără de voi pământul ăsta e pustiu !