De dor și dragoste nebună
Au tot cântat poeți la lună...
De dor și dragoste, orbește
Au și uitat cum se iubește.

De patimă cuprins poetul
Răstălmăcește alfabetul.
De patimă cuprins, orbește.
...și-un orb poetului zâmbește:

"Spui c-ai crezut în nemurire
Când tu fugeai de fericire?
Spui c-a durut trădarea vieții
Când tu ești îngerul tristeții?

Mai bine uită-te la mine
Și caută-l pe cel ce vine,
Uitând de cele care-ți fură
Pătate de nevoi și ură!..."

Și pleacă orbul... și rămâne
Poetul singur pentru-a-și spune
De cât de multe i-au fost date
Și cât de multe-i sunt trădate...

Dar nu de alții...cum vei crede,
Ci tocmai de acel ce vede
Acum prin ochi de orb, sărmanul...
Deci vezi... nu dincolo-i profanul.

Întâiul lui Sectemvre,
ale lui 2003