De îngeri risipitor
nu poți trăi numai noaptea
deschizând cărțile sfinte ca un năvod
în odaia de alături cu Doamna bătrână
musafir căinându-și păcatele

tu de fapt cine ești mânie
când umbra ți-e atât de seacă?

nu aprindeți focul acum
prea e ziuă ca și altădată
cu tobe de îngeri deschise
invers către cer Doamne
de ce nu am inima castă?

o plecare ce abia trece drumul
ducând cu sine punguța
cu semințe de plante sălbatice
atât de sărman încât atunci
când roșesc rămân singur

între două nopți risipitor
botezând țârâitul greierului
ai uitat ca numai orbul stie întotdeauna,
împăturind noaptea sub pernă,
încotro se îndreaptă…