Tăcerea asta nefirească
E ultimul cuvânt rămas
Care arată cât de strâmbă-i
Minunea sfertului de ceas...

Din clipele ce au căzut,
O dată cu dorința stinsă,
Se naște dorul de trecut
Și pleacă dragostea învinsă.

Rămâne doar ce nu rămâne,
Un lucru vechi, prin noul rost:
S-a dus acum neîntâmplatul
Și-i prea departe tot ce-a fost...

Dar ea nu poate să-nțeleagă
Și mă întreabă, câteodată,
De ce ne strâng așa de rău
Cătușele lui Niciodată.