De ce sa mai sper?
Sa indraznesc sa mai visez la un apus?
Sau, cine stie, la un rasarit?
Un inceput...
Degeaba...
Un an, acum al doilea,
Si tot nu reusesc sa ii dau drumul.
Am plans, am ras, nu m-am opus
Magnificilor zei.
Si am inteles.
Atunci, de ce mai sper?
Nu inteleg, sau poate ca inca nu vreau sa o fac.
Mi-e frica, intr-un colt adanc,
De lumea fara vise si sperante.
De ceea ce va deveni la urma lumea mea.
Sufocanta, asa cum a mai fost.
Dar mi-a ajuns privitul inapoi!
E timpul pentru altceva!
Sa imi creez o alta lume?
Degeaba... tot nu reusesc...
Oricat as incerca,
Speranta se-ncapataneaza sa traiasca.
Sa lase vid in urma, sa moara ultima.
Si totusi moare...