poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ a învăța să dialoghezi cu sine sau cum să faci o breșă într-un zid interior
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2003-08-04 | | Înscris în bibliotecă de Monica-Ioana Bălan
O, inima! Mărturisiri afunde ard în ea.
Uimit eu mintea mi-o ascut si-n înțelesuri mari zvâcnirea i-o destram. O, inima: nebună, când se zbate-n joc sălbatic, atunci, atunci îmi spune că din lutul ei a fost făcut pe vremuri vasul, în care Prometeu a coborât din cer aprinsul jar, ce l-a furat din vatra zeilor, în timp ce zorile îl ridicau peste Olimp și-și ascundeau în poală stelele ca un zgârcit comoara sa de aur. O, inima: când para și-o înabușește c-un giulgiu de liniște, atunci îmi cantă, că lutul ei a fost odată un potir de lotus, în care a căzut o lacrimă curată ca lumina din ochii celui dintâi sfânt și mare visător, care-a simțit îmbrățișarea veșniciei și straniul fior al înțelesului ce stăpânește deopotrivă apusul, răsăritul, cerul, marea. O, inima: amurguri, când se lăsă grele peste ea aud, cum tainic îmi șoptește, că ea e lutu-n care-odinioară pe Golgota s-a scurs șiroaie sângele din trupul lui Iisus, când ghimpii îl mușcau ca niște ochi de farisei. O, inima: când pieptul ea mi-l sparge cu bătăi de plumb, atunci îmi strigă îndrăzneată că peste veacuri lungi și goale și pustii, când Dumnezeu se va-ndemna, să fac-o altă lume și-o omenire din neamuri mari de zei. Stăpânul bun va plămădi atunci din lutul ei pe noul Adam.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate