Cuvintele mi s-au uscat în cerul gurii
De pe scenă cineva strigă: shut up!...

Ecoul ajunge la mine prin tuburile comunicante
care traversează orașul
pe verticală-
pe orizontală-

Mă uit înăuntru prin gaura peretelui larg deschisă
În sala de spectacol nu mai e nimeni...

Scena se rotește
așa cum viața ne trece
...cum viața ne trece...

Un păianjen mă vede, vine grăbit în jos
îmi spune: “Hello!”
apoi,
se retrage elegant și politicos

Mă înfășor în întuneric
în zgomotul frenetic al orașului-

Mă înfășor în șinele de tren
mă înfășor cu viață-
cu luna albă mă-nfășor în noapte-

Cineva strigă: shut up!... câinelui-
Câinele strigă: shut up!...stăpânului-

Primarul ține o conferință-
comparații...
statistici...
glume....

Să ne întoarcem la zăpada ce cădea romantic în 1996!...
....strigă cineva din mulțime...

Vin alții și strigă: shut up!...
toată lumea strigă: Shut up!...Shut up!...

Părăsesc nedumerită strada
gălăgioasă
aglomerată

Continuă să ningă ciudat
ninge cu sticlă și beton pe umerii mei, largi și goi
Ninge cu blocuri de oțel pe gene și pe ochii mei...

Încerc să mă gândesc dacă am fi fost amândoi,
să mergem în noapte înarmați cu dragoste
servind cina extra slim, dintr-o pungă cu popcorn -

Ninge peste fluviu...
și eu nu mai am douzeci de ani...

Cîțiva trecători se uită la mine...
Detectorul meu de suflete
ascuns sub piele îmi spune să merg mai departe...

Spre dimineață mă întorc oarecum obosită
după călătoria mea imaginară, cu personaje imaginare
care mă vizitează imaginar, aici, aproape de acoperiș

Tu,
îmi faci o cafea fără zahăr

Eu,
îți aduc un pahar aburind cu lapte...

Promit, că de mîine voi așeza cuvintele în dicționar
voi închide radioul și televizorul pe un timp nelimitat