Cerneti-ma inapoi in uterul primordial
M-am saturat sa ma vad lingandu-mi ranile
Sa ascult cum ma strangulez cu lant de clopot dogit
Si sa dea copiii cu pietre in mine, intr-un joc pervers al amurgului

Vreau sa urlu dincolo de peretii disperarii
Vreau sa scap de amprente de buze pe buze
Vreau sa daram casa in care m-am inchis ca sa urlu
Nimeni nu ma cearta, asa-I?
Doar eu am construit-o…

Vreau sa scap de haina cu pui de molii la rever
Vreau sa ies din borcanul cu dangate de clopot
Vreau ca soarele sa nu mai lumineze rosu
Si sa-mi vad umbra, spanzurata printre crucile cimitirului

Cine e gata sa ma primeasca asa
Cu lantul de gat, spanzurat, fara sa dau din picioare?
Si cu ranjet pe fata, pentru ca stiu
Ca jos in cimitir nu o sa coboare decat umbra
Ca sa dea si ea cu pietre in mine

Vrei cam multe baiete, asa-I?
Cine sa te asculte
Zaua numarul unu a lantului de la gat?
Cine e ea? Un om suparat sau vesel…
Ti-e ruda? Nu conteaza, aici toti suntem un numar de ordine
Mai bine taci, si plangi ca mila copiilor s-a dus
Odata cu zborul moliilor mature si intelepte
Si cu buzele de pe buzele tale

Trage in continuare de lant, dar nu ai sa scapi
Ca asta ti-e meseria
Esti doar un clopotar batran si pretentios