Încolăcite-n fire de uimire,
Mă-mpodobiră două zile,
Mă-nveșmântară două nopți.

Mă iau pe sus, mă duc spre porți,
Mă saltă spre culoare de lumină
Mă lasă jos și mă suspină,
Cu negrăite glasuri, ĩnghețate,
Ce-ncheagă chipul chinuit de veacuri:
“e-a treia zi, iar tu nu te cutremuri
de celelalte două printre morți?”