Acoperit de frunze vestede, pe-o stanca, zace Pan
E orb si e batran
Pleoapele-i sunt cremene, zadarnic cearca-a mai clipi
Caci ochii-i s-au inchis ca melcii peste iarna

Stropi calzi de roua ii cad pe buze:
Unu,
Doi,
Trei.
Natura isis adapa zeul.

Ah, Pan!
Il vad cum isi intinde mana, prinde-un ram,
Si-i pipaie
Cu mangaieri usoare mugurii.

Un miel s-apropie printre tufisuri.
Orbul il aude si zambeste,
Caci n-are Pan mai mare bucurie
Decat de-a preinde-n palme-ncetisor capsorul mieilor
Si de-a le cauta cornitele sub nastureii moi de lana.

Tacere.

In juru-i pesterile casca somnoroase si I se muta-acum si lui casctul
Se-ntinde si zice:
“Picurii de roua-s mari si calzi
Cornitele mijesc, iar mugurii sunt plini
Sa fie primavara?”