Amintirea

Bunica, țin minte, făcea farmece cu stele căzătoare. Găsea ferestrele cerului deschise după mersul Lunii în picăturile de rouă.

Le prelungea apoi arderea cu apă de trandafiri și sâmburi de măr, iar când erau gata să aprindă grădina, bunica le tăia cozile sălbatic împletite: lumina de o parte, praful de cealaltă…

Þin minte, duceam în palme praf viu de stele. În golul pașilor mei lumina mă urma supusă.

„Tu ești fiul cerului”, îmi spunea ea și simțeam prin sânge adierea vântului din alte lumi, ce mă urmărea în somn, în joc, …miere, fiere.


Fulgere de vis

Am crescut apoi, întrebam de mama, îi presimțeam adesea mângâierea ei de tânără cometă.

Seara, când presăram peste asfințit boabe Lebedei astrale, bunica mă îmbărbăta: „Va veni, fătul meu, într-o zi și vei cere pentru ea vremelnicia!”.

Eu nu înțelegeam iar ea lăcrima pe ascuns, sorbind din ochi mei genunea inocenței.


Întâlnirea

Și-au înviat zorile, ca o floare de-o zi, pe obraji îmi izvorâseră râuri calde.

Mama răsărea, undeva în Casiopeea. Tâmplele îmi erau munți selenari, iar palmele roci marțiene.

Am chemat-o pe nume. Una dintre cozi, s-a arcuit tandru spre mine, inundându-mi ființa.

Înțeleg, abia acum înțeleg, eu nu eram pământeanul comun. Împrumutasem forma din penitență.

Ne despărțea vadul fără luntraș al Apei Sâmbetei, pe care ea nu îl putea trece, spre viață sau moarte.


Cerul închis

Nu am aflat nici azi de ce a plecat. Inima mi-a rămas găurită de pete solare.

Bunica se temea să n-o scot dintre coaste, s-o arunc disperat spre înalt, mană orfanilor galaxiei.

Acum port înăuntru un altfel de gol. Știu. Eu nu mai sunt. Plutesc îmbătat de morfina neputinței.

Călătoresc fără țintă, pândind lumina ce m-a zămislit în părăsire.


(Sunt timpuri banale, am amorțit butonând telecomanda. Mâine mă va concedia un patron putred de sine. Cel mic îmi întinde o carte despre Cosmos. Degetul fraged, ca un semn de întrebare, se oprește la o cometă frumos desenată. Dar nu mai știu să-i spun, durerea și vraja nu vor mai sta împreună niciodată).


(astropoezia este un concept promovat și susțiut de mișcarea astroartistică a Societății Astronomice Române de Meteori)