Pasesc pe covorul alb si moale
Si zapada scartie sub talpile mele.
O strivesc si mi-e mila,
Urla de durerea pe care i-o pricinuiesc
Dar, o forta nebanuita,
Ne face sa ne suportam reciproc suferintele:
Ea apasarea-mi eu raceala-i.
Astept clipa, cand imi vor creste aripi
Si zborul meu o va priva de durere.
Eu voi fi libera,
Ea mai putin indurerata.