Trecând din umbră-n umbră
alunec tăcut prin codrul flămând
fantoma mi se zărește șuierând
sub atingeri reci de Lună...

Noaptea învăluie codru-n mătase
deschizând negre hăuri de iad;
tăcute sunt toate, moarte sunt toate,
și toate urlă și scapără foc...

Ochii de gheață privesc înspre zări
la ieșirea din umbră-n lumină...
Pe stânca uscată lucindă în Lună,
m-așteaptă tăcută o zână plăpândă...

E dulce și tandră frumoasa mea
cântecu-i plânge de dor
vocea-i suspină în lacrămi de sânge
sufletu-i frânt se frânge-n dureri...


...Tăcerii, celei ce urlă
și celei ce plânge...