Asculta demult cum țese
ceața firele ei dese,
de liniște ce era
urechile-i țiuia,
cănd deodat’ aude-un zgomot,
hodoronca, zdronca, zdronc:
îi căzuse ea cu tronc.

.......

Pe atunci o sorbea toată
într-o lingură cu apă,
arunca în praf cu șapca,
sărutul i-l lua cu japca,
azvărlea cu barda-n Lună,
el era jun, ea era jună.


De muncit munceau din greu,
făceau scorburi pentru zeu,
suflau pănza pe corăbii,
trăgeau cu tunul în vrăbii,
iar cănd li se punea pata,
îi pășteau lu' Mutu iapa.
Parc-a trecut o saptamană,
el era jun, ea era jună.