Inchid ochii si nu te mai zaresc,
ca si cum cuvintele noastre s-ar fi ascuns
toate in acelasi loc,
devenind sacre,
E prea multa liniste imprejur,
ma inghesuie cu pofta ei de linguseala,
mainile tale intepenite in vazduh,
rochia ta decupand curbe in aer,
tacerile noastre se revarsa peste mine,
precum gloantele
in robinetul de la baie.

Nu-ti mai zaresc sabia printre
atatia fluturi,
foametea lor imi sapa in orbite
santuri
cu lapte si miere,
E atata spatiu primprejur
incat privirea mea se zdrobeste in colturile
de aer dizlocat,
ma intreb unde ai ratacit
borcanasul cu ambrozie,
inchid ochii si nu te mai zaresc venind,
raurile s-au largit,
iar fluturii cersesc,
cu gurile pline, cu picioarele incleiate,
urme de ambrozie,
satui de atata
zeificare.