Geniul
solemn ca leul
si trist ca pasarea de prada.

Aveai palmele palide
si-mi aratai casa de piatra
si raul care trebuia traversat.

Sunt aici, voiai sa-mi spui cu privirea.

Sufla un vant dinspre necunoscut.
Imi ating fata, imprumut mereu
asprimea copacului.
Am vrut sa te chem
peste tot ce exista,
comunicam intr-un cod de care uitasem.
Cu singuratate si teama,
in fiecare clipa incercam sa amanam
raspunsul care ni se cere.
Carari de turnesol spre ochiul fantanii,
acopera ranile,
tu, mai batran cu o clipa,
imbratisat in vraji,
treci prin vise
ca o chemare.

Azi noapte cantaretul n-a mai visat
pe trestiile indoite. A inteles
ca nu era nici un flaut in cer,
totul era in el insusi.