poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ a învăța să dialoghezi cu sine sau cum să faci o breșă într-un zid interior
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2001-06-16 | |
ÎNVIERE
În noaptea aceasta avut-am tainic vis Un vis ce cobora din înălțimi de nedescris Din hăul neființei și-a vieții rădăcini Prinse-se loc în sufletu-mi un vechi mister divin. Și se făcea că-n chinuri din focul de lumini Mi se născuse în suflet un minunat destin, Iubeam întâia dată un chip suav de fată Iar eu simțeam că nu sunt eu ci umbra dealtădată, Stăteam cuprins de gânduri în noaptea adâncă a sufletului meu, priveam spre naltul cer albastru și mă uitam spre stele, și dintr-odată ca într-un basm lumea pieri cu toate cele. Apoi eu mă trezisem din visul de cleștar Și mă-ntrebam în gându-mi de-i totul în zadar De ce trăiesc pe lume, de ar avea vreun rost Tot chinu-acesta jalnic, tot visul cel duios ? Dar nu, nu mă trezisem căci încă mai visam Sau nici nu adormisem, nici nu mai existam, Iar am privit spre stele, spre astrul alb și suav Dar luna era roșie, privirea ei de gheață Credeam că nu voi mai cunoaște o altă dimineață, Era o cruce mare pe fața-i sângerândă Iar inima din pieptu-mi era tot mai plăpândă, Căci stelele plângeau cu lacrimi mari de foc Iar eu credeam că-n lumea asta nu mai există loc Pentru un om ca mine străin de-aproape tot, De idealuri sacre, de magice iubiri De tot ce-nseamnă în lume amăgitor destin. Am știut atunci pe dată că omul din mine a murit Și-odată cu el un întreg univers a pierit, Am început să plâng, de fericire însă Căci s-a născut din moarte un altul pe pământ Cel plămădit din stele, lumină și cuvânt. Nu mai eram eu însumi, hain și egoist Nu mai eram același veșnic trist Descoperit-am taina rostită de Hristos Numai de-aveți iubire aveți pe lume-un rost Îmbrățișat-am stele, luna cu cer cu tot M-am bucurat că astăzi a înviat Hristos Din omul vechi rămas-a cenușa-i de prisos Străluce astăzi Omul nou,pe veci cucernic credincios. Acesta-i visul tainic pe care l-am avut Însăși din crucea lumii, îmi pare s-a născut, Și-am înțeles că omul în sufletul său poartă Sămânța nemuririi și-a veciniciei soartă, Lumină din luceferi, sânge din sfânt potir Iubirea – taina sacră s-a pogorât din cer Pe crucea din Golgota s-a săvârșit etern mister, A înviat speranța prin Domnul nostru Iisus Căci mântuirea noastră ne vine doar de sus.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate