mă dori!....îmi mori larg spre fundul văii
în gândul prea preocupat de prăpăstii
ca să te mai găsească în mine și-n minte
peste apusuri slăbite de sensuri
și peste veri fără sâni și ispite,
cu eve uitate de zei și, pripite,
mușcate de mere, în loc să le muște ele...
iată! mă dori pentru-ntâia și ultima dată
cu strănutul tău de vagabond
pierdut în noduri de cravată latente
și-n unghiuri de cămăși violete...
te las cu ale tale eve
să muști din sânii merelor lor,
să-i dori pe copiii dorului lor;
așa să îți fie dorințele toate
în eve de vis nevii îmbrăcate
și șerpii cu sâni de eve și măr,
să-ți vândă comorile în somn.