poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ a învăța să dialoghezi cu sine sau cum să faci o breșă într-un zid interior
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2003-04-15 | |
Ar fi o lumina undeva, poate sus
un reazam in orele scurse mult prea incet ca si cum m-as putea sprijini pe-un perete de aripi atunci cand imi vine sa cad... ar fi o palma fierbinte spun cartile scrise de mana -poate asta si sunt cupolele mari, gesturi suspendate intr-o asteptare turbata asteptand ce? sa tii fruntea-ndreptata spre ele ploaia nu te mangaie cand privesti spre pamant... ci atunci te loveste... ar fi o oglinda din ochii indragostitilor cu putinta sa vada in spatele carnii si-n ea as cunoaste cum creste Secunda in mine... ar fi o intrebare vesnica: de ce omul? ar fi indoielile in urma acesteia teama si frigul, ecoul... si apoi fiecare dintre noi pe post de raspuns... ar fi o lumina undeva, poate... iubito, opreste-te! nu mai citi! * in ochii tai incepusem sa citesc jurnalul lui Dumnezeu... erau acolo toate zilele noastre fericite si triste, gesturile multe rasfrante in nuante de iris pustiu... totul ramas in urma mea netocmit si gol... erau imprejur apele in care ne-am spalat inainte de a ne stinge... taria patimii nelasandu-se infranta... luminile smulse din noi, noptile aprinse ca lumanari sub care ne taram lasandu-ne umbrele sa duca mai departe ce nu mai putea carnea... ca un animal am urlat de atatea ori in spatele pleoapelor tale si ca o floare am incoltit in zambetul tau... da, pui, toate noptile noastre zac in ochii tai acum... si zilele am spus? m-am inselat...lipseste doar una pe care nu am cunoscut-o niciodata: ziua odihnei... * daca m-as plimba printre munti aruncandu-mi dragostea ca un val peste ei ar creste trandafiri in piatra... daca mi-as picura numai un strop de sange in ape ar incepe sa curga in sus plutind infrigurat ca cete de ingeri lichizi in a saptea zi Dumnezeu s-a odihnit de iubirea mea * cum e iubirea ta ma-ntrebi? nici nu ma-ntrebi, nu-i nimic! iti spun eu, de ce sa-i port singur spasmele? eram in camera aceea cu numai doi pereti cate-o oglinda rastignita peste fiecare... priveam si zambeam reflectiile se scurgeau la nesfarsit undeva insa, departe, in ultima imagine plangeam probabil aceea incapere avea patru pereti si-n negura geometriei infernale respirai tu... * trupu-i oglinda, sa stii, si reflectia lumii in dansul e transpiratia, sudoarea de pe fruntea sfintilor... acum intelegi de ce spun ca omul...? ingerul e prea imaculat crezi ca te-ai putea ascunde vreodata in el? * si daca eu sunt fereastra intre dementa si lume ma privesti transparent - un vitraliu crapat - nu-ndraznesc sa fiu sfant caci mai am inca nume si doar noaptea dezlantui anonimul turbat... aseaza-te, doamna, cu trupul stergar sa ne stingem pacatele in lumina de dincolo sa plivim cu dintii in carne cercul descris de secundar sa-ntrebam timpul nu cand, nici cat, ci incotro... de ne-am saruta tremurand am forma oare o cruce de-altar? te-ntinzi ca o rana in palma, ca linia vietii rugaciune domneasca in glas de barbar ca frica de noapte in pragul diminetii ca pe-o rana te port in bataia din piept poate sange nebun supurand desfatat mi-am ucis domnul meu si pe-al tau il astept si il zbier cand te-ating ca-ntr-un crez infectat sunt oglinda, femeie, n-ai curaj sa ma spargi presimtind ca in cioburi vei fi sfartecata tremuri tu, tremur eu, gesturi largi ascunzand frica noastra de iubire curata nebunia ne creste ca o boala de carne dac-ar fi sa ne pierdem ne-am gasi in bolnavi in trupurile roase unde ingerul doarme in gradina Secunde si stapani...dar si sclavi... * m-as face dumnezeu numai spre a mantui lumea din ochii tai toti nefericitii gasindu-si culcusul in spatele perdelei albastre poate cand ai privi ar fi zi, poate c-ar trebui sa clipesti mai rar... in lacrima ta s-ar odihni anotimpul tristetii... m-as face abur intr-o nastere grea pe globul umezit, te-ar ustura nevoia mea de-a fi iubit... intr-o imbratisare marunta as incalzi acel univers cand ai dormi mi-as cauta si eu rostul ca un tablou terminat si apoi sters... as fi primul dumnezeu supravietuind in chipul tau ne-am arunca unul peste altul noptile ca cearsafuri de neguri si-am cunoaste doar frica de celalalt... poate ca toti traim in ochiul cuiva si dumnezeu e orb... as fi vesnic in oglinda frumoasa numai, te rog, sa mori cu ochii deschisi... * imaginati-va doua oglinzi in punctul cel mai gol al universului privind una in cealalta si in mijlocul lor... intre ele as striga ,,te iubesc"! netulburat ecoul si-ar raspunde vesnic... * poate ca am organele ca o catedrala de aceea tot ce simt nu depaseste trupul... arhitectura incruntata si ingerii din mine lovindu-se de bolti sangele lor curgand pe pereti asa s-au nascut si icoanele... cati sfinti zac in mine! * cand copilului i se cere explicatie plange cand batranul nu mai are raspuns moare... oare ce mi-ar putea spune reflectia mea in ochii deschisi ai unui mort? |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate