Aș rămâne
ca sărutând pământul
să surprind ușorul pasului tău
lăsându-și fâșâitul albului aproape rece
în urmă.
Aș rămâne
pentru ca mai târziu, după curând,
după acum, după o vreme mai lungă
să pot păstra în punga cu memorii
alunecarea amprentelor tale
ca de pumă
pe sălbaticul jilț al prezenturilor furibunde.
Aș rămâne
dacă nu pentru un cântec de cocoș
pentru un răsărit monoton silabic
de atingeri postume.
Pentru o clipă în plus
- să te sărut, să te citesc, să te adulmec -
aceleia în care tu
plutind pe deasupra temerilor tale de a fi
smucind cu solzii podeaua
(te adâncești în cuve de piatră).