...Nu deschide. O să privim prin geam,
apropiind palmele în dreptul ochilor:
pe masă, rămași, ochelarii -
prin ei lucrurile se uită la noi
- au mai îmbătrânit, își spun, văzându-ne
și se-nfioară-n timpul lor lemnos.

ÃŽn armonica veche
trăiește încă valsul -
părinții noștri au dansat odată
cu chipurile din fotografii;

atinge-i clapele cu pleoapa,
lăsând în lumina dinăuntru a lacrimei
tinerețea părinților.

Se-aude încă glasul lucrurilor -
nu trebuiesc atinse -
oricum, nu mai au sunete noi;
prin ochelarii uitați pe masă
se uită vremea la noi.