Te rog, mă iartă…
Am obosit să mai măsor
Aceeași oră monotonă,
Veghind statuile din parc
Sub cerul mohorît și aspru
Din care se preling arar
Clipe de ploaie arsă iar
De-un întuneric clocotit.


Te rog, mă iartă…
Că dangătul meu surd nu poate
Să-nghețe ceasul ce se scurge-alene
Către-un inexorabil infinit;
Să-ncremenesc o clipă într-o altă clipă
Și-atunci să te invit la dans,
Efemeridă grațioasă,
Trăind, ca nimeni alta,
În timpul unui vals de mult uitat!


Te rog, mă iartă…
Iubește-mă cum te iubesc și eu –
Fără pretenții și-ntrebări,
Fără cuvinte inutile,
Fără să știu ce va fi mîine,
Fără melancolii, fără dureri,
Și uneori, fără iubire

Te rog, mă iartă…
Și vino lîngă mine azi
Să stăm pe țărmul zilei care vine
Cu soare, cu nisip și vin
Și cu o fericire luminoasă
Că existăm, aici și-acum!