zapezile au pornit in tara-de-purpura
catre cer in acea seara lasciva
tu erai la geam descoperind flori-de-gheata ,
eu vindeam lumanari de lut ingerilor hormonali.

asezat
cu spinarea pe ascutita emotie
ca-ntotdeauna veneai imbracata in mantie
de nicaieri , poate din resturi de cioburi
de amurg ,
in mantie veneai dezgolind intelesul
de restul luminii incendiare ca un contur
din carbune pe o pagina de salpetru ;
erai ca o virgula plangand dupa trupul
lacrimei
goala si plina de sunete ca o mandolina
venetiana.

doar timpul ploua acid
fragmente de cenusa restaureaza senzatia
din palmele mele
despre tine -
cateva scantei albe ,
mici scanteieri gri
si
unduitorul negru.