Simt flori de vișini undeva-n adâncuri,
departe, mocnește jarul în scrum,
fior cu fior se adună-n pâlcuri
pașii-ndreptându-mi pe uitatul drum.

Orice privire-napoi e deșartă
iar gerul se stinge-n fuioare de fum,
în albul zăpezii redeschid o poartă,
pășesc peste iarba-ncolțită, de-acum.

- Þi s-a oprit o petală în geană
și vreau s-o culeg, așa cum știu eu !
Tu m-ai lăsat și a buzelor rană
deschis-a rămas de atunci, tot mereu...