Atât de fragile sunt
încât
uneori mi-e teamă să le strig prea tare.
Mărgele neprețuite,
mi le înșir pe degete în șoapte călduțe,
dar numai până când
într-o ireversibilă trecere,
îmi alunecă
mătăsoase cum sunt,
spre vârful unghiilor roșii de iubire.
Apoi,
pic,
pic,
pic,
literă după literă,
poticnindu-se arar în semne de punctuație,
de parcă
abia acum și-ar inventa înțelesul,
se-nșiră verde,
albastru sau negru
sau poate căprui,
în lumina ochilor voștri.

Cuvintele,
irizații ale sufletului meu
fecund.





4 martie 2003