Se rup așchii de piatră din mine
țâșnesc scânteind solzii de mreană
parcă aș fi o fântănă arteziană
de micașisturi cristaline!

Odată, am avut curajul acela rar
să evadez zburând din fântână;
m-am trezit sprijinind pe frunte,
goală-n țărână,
un alt fel de albastru plenar
unul mult mai ușor
dar dezrădăcinată din unde
mă uscam de-al apelor dor.

Maree verzi se lamentau bacovian
sub tălpile mele și ale altor solide,
oamenii-mi păreau un fel de struguri
corpurile lor calde, arhipline
aproape lichide
se dedublau în umbre de friguri.

Uneori,
lipsa de mine
a adâncurilor de sine prea pline
șuiera dureros în lacrimi de sori,
mă alinau, clipocind sacadat,
doar ale ploii acorduri torențiale.

Pigmalion m-a selectat
pentru finisări esențiale
într-un grup statuar gigantesc;
să n-aveți grijă, o să-mi fie bine,
vă mulțumesc…

17 februarie 2003


Din volumul "Geometrii singulare"
sept. 2003, editura Pro Transilvania