Ma rasfiram treptat,
sub biciul gandurilor sterile,
sufacand cu dintii,
cartea postala a orasului.

Ploua cu tipete,
lansate cu precizie de turma
porumbeilor grasi ramasi
pentru sacrificare,
sambata asta.
Ploua cu oameni lipiti,
in timp ce ma afundam incet
intr-o stanca plata,
plina de banci tricolore,
cu iarba verde, necosita,
ramasa pentru sacrificare,
sambata asta.

Rupeam dintr-o portocala,
ingradit de o sinceritate imatura
care in curand
va fi sfasiata de oras,
si ea,
sau va fi surprinsa inotand
intr-o halba de bere,
la marginea unui bulevard inert
ca si mine,
doua perechi pentru un deal si o cruce.

Ma rasfiram treptat pe strazile
primului meu oras adevarat,
Apasatorul de vise
care se desteptase,
ca o reptila batrana
sub focul razelor
unui destin faraonic.

Ma ameteam de aroma solicitanta a parcurilor
ca o vita vesteda de atatea saruturi,
Talmacitorul meu de bizarerii,
ce-mi intindea absent o carte
de unde voi alege
chipul prietenului care
imi va retrai experientele.

Si-am sa ma strang, si-am sa ma intorc,
in fiecare an, la strigatul cocosului,
in fiecare ceas, la storsul viei,
in fiecare clipa, la sunetul clopotelor,
la Clujul meu,
sa-i sorb
delta de coral, pestii tropicali,
animalele si pasarile exotice,
si statuile vopsite in toate culorile curcubeului.
Doar pentru mine.