În parcul părăsit
am regăsit
într-o zi
durerea rătăcită....
Picturi în umbre și șoapte
se suprapuneau
cu imagini risipite pe lacuri asfințite
ce mințeau.
Furnici nocturne
cărau suflet cristalin,
obosit de tăcere asurzitoare
și m-am gândit
că poate
am oferit prea mult
cu aripa inimii
și-am cerut prea puțin
cu mâna rațiunii.
Pietrele sfărâmate
îmi picurau sub gene
picături transparente
din visul norilor
și simțeam sub degete
clape nevăzute de pian....

Dacă aș fi avut zborul
aș fi ascultat
căntecul mut
al chipurilor pictate
de pensula
tăcerilor.....