Orchestră tristă a naturii,
De-a vieții dor sufletul străpunge,
Privirea îmi străbate albastrul iluzoriu
Și cerul îmi maschează adâncul lumii...

Mă contopesc cu tine în universul hologramă
Ce lumea o reduce doar la noi
Atât de aproape, atât de goi
De sentimente, fiind doar seci iluzii...

Am vrut să cred că pot respinge,
Perfida roată, repetare cruntă,
Să fie altfel, în tine a distinge,
Speranța, ce am pierdut-o
Înainte de a se naște , moartă...

Dar ai trădat, din trandafir ,
Spinul crunt tu ai fost
Venin în lacimi...
Dar inima îmi este ca de piatră
Tu te-ai lovit, te iert
Eu te-am trădat de la început.

Tăcut , bobocul, îl aștept...