Nu poți să mă ții în zăbală
din nebunii
și nici călcâiul tău moale,
de culoare ovală,
nu mă mai poate struni.

Pe spatele meu se zbate
ceață-sudoare de nopți ticăloase,
printre pete,
semne încinse ale altor cravașe,
neputincioase.

Din priviri mi se varsă
pe toate femeile desfrâul,
zadarnic,
zadarnic firavo împodobești cu pietre și aur
tu frâul.

Degeaba în lanuri,
în drumul meu și în coamă
îmi sădești capcane din busuioc,
pasul meu doamnă,
nu cunoaște oprire,
calcă apus-răsărit
ca într-un joc.