S-a scurs lumina de pe zari, stapana-i noaptea mata
E liniste si-a amutit o lume minunata.
Nu misca vantul, nu respira natura timp de o clipa
Si doar tacerea, ea, atata, simt in urecchi cum tipa.

E atata nemiscare in jur…Invat l-acest colegiu
Ca a lasa gandul sa zboare e-acum un sacrilegiu.
O frunza prinsa in miscarea-i cu gratioasa-alura
A incremenit saraca, iata, cu fosnetul la gura.

Singuratatea ma indeamna prieteni noi sa-mi fac,
Tacerea imi sopteste calma ca trebuie sa tac.
Si ma infratesc in gand cu pomul, voiesc a fi amici
Caci ne uneste aceeasi taina, pustiul de aici.
Si mi-e si dor, si mi-e si frica, vorbesc si clipe trec
Copacul m-a-nteles prea bine si ma asculta atent.
Ii povestesc de mine insami…sunt lucruri fara inteles
Iar spaima ce-a-nflorit in mine……SIMT radacini cum cresc.