Mari, cica a fost odata
unde-i fag cu frunza lata,
un haiduc tare vanjos
pe nume Toma Alimos.
El ii prada pe bogati si
le dadea la saraci,
le lua caii si banii
si-apoi le sfarsea cu anii.
Oamenii toti mi-l iubeau,
toti cu Toma al meu tineau,
de vandut nu mi-l vindeau
nici la potera-l dadeau.
Dar a fost sa fie intr-o zi
ca haiducul se porni
singur singurel in padure,
doar cu murgul cu peri sure
si stand Toma tolanit,
se gandea ca-mbatranit,
c-ar fi vremea sa se lase,
sa se duca toti la case;
si stand Toma intr-un cot,
vede-n zare un cal de foc ,
care, mari, venea, venea,
tot mai mult se-apropia.
Si pe cal cine-mi statea?
Nimenea decat Manea,
Manea cel gros si artagos
si ca dracul de frumos.
Nimeni pe el nu-l iubea,
toate slugile-l ura,
toate fetele fugeau
numaidecat ce-l vedeau.
Si venea , mari, venea,
tot mai mult se-apropia,
dar lui Toma nu-i pasa,
ca Manea spre el venea.
-”Toma, Toma Alimos,
haiducul Tarii de Jos,
am venit cu chibzuiala,
sa-mi dai Tomo socoteala,
c-ai venit, mari, venit,
fecioare de-ai pacalit,
casa de mi-ai rascolit
si vinul mi l-ai golit.
Am venit, Tomo, venit
sa te iau la socotit,
si-am venit sa imi dai seama
si sa iau murgul tau vama.
Dar Toma cum auzea,
numaidecat imi zambea,
si lui Manea
ii zicea:
-“Maneo, frate,Maneo, frate,
toate sunt adevarate,
fecioarele am pacalit,
vinul in beci ti-am golit,
casa ta am rascolit
si tot ce-n ea am gasit,
am dat la oameni sarmani,
la vaduve si orfani,
am dat averea-ti la toti cei
ce tu ii consideri rai,
si daca-ai mai fi avut
si sa iau n-as fi putut,
ti-as fi dat foc la conac,
de toate sa se-aleaga praf.
Dar acuma Maneo-al meu,
te rog pentru Dumnezeu,
nu sta-mbufnat ca o closca
si ia un gat de vin din plosca.
Manea stanga o-ntindea,
si cu dreapta ce-mi facea?
Scotea palos mic si gros
si baga in Alimos
si-apoi fugea, mari, fugea,
nici urma nu i se vedea,
se ducea vartej spre casa,
nimenea sa nu-l gaseasca.
Toma , ranit cum era,
camasa de pe el rupea
si in ea se-nfasura
sangele de si-l oprea
si urcand pe murg striga
atata cat mai putea:
-“Murgule, murgutul meu,
murgule, fratele meu,
sa ma duci la batranete
cum ma duceai in tinerete,
ca de asta tatal tau
mi te-a dat sa fii al meu,
sa m-ajuti cand nu mai pot,
sa zbori ca un cal de foc,
sa zbori repede ca vantul,
sa ajungi Manea ca gandul.”
-”Frate-al meu,
stapane-al meu,
te voi duce pe pamant
ca in cal de foc in gand,
te voi duce cum n-am dus
de cand mama m-a adus
pe lumea asta haina,
care te-a taiat la inima.”
Murgul fugea, mari, fugea,
pamantul de mi-l manca,
cine nu il cunostea
sufletul zicea ca-si dadea,
si pe Manea mi-l ajungea
aproape de casa sa.
”-Stai Maneo, unde fugi asa,
stai sa-ti dau asemenea,
stai asa ca sa te spantec,
sa scot tot ce ai in pantec,
stai Maneo, stai mai usor,
ca omori ca un tradator
si-apoi fugi ca un pungas,
te comporti precum un las.”
Si-n timp ce Toma ii vorbea,
pe Manea mi-l spanteca,
ii scotea ochii ca la orbi
sa ii arunce la corbi,
si capul lui il taia.
Calul lui Manea fugea,
asa, cu trupul fara cap,
fugea nebunul prin sat,
sa mi-l vada toti taranii,
sa mi-l scuipe toti sarmanii,
sa-l injure toata lumea.
Toma murgului spunea:
“-Murgule, murgutul meu,
sa ma duci fratele meu,
sa ma duci in poienita,
tocmai langa fantanita,
sa ma duci sa ma ingropi,
fara staroste si popi,
sa ma duci langa stejari,
langa paltinii cei mari;
luna si cu stelele,
sa-mi faca pomenele,
ziua si cu soarele
s-aduca fecioarele,
sa ma planga nesfarsit
toate care le-am iubit,
iara tu murgutul meu
sa imi sapi mormantul meu,
sa mi-l sapi dand din copitute,
sa m-apuci de manecute
si sa ma lasi in mormant,
sa imi pui capu-n pamant,
ca e vremea sa ma duc
unde-i frunza vesnica de nuc,
sa ma duc la Dumnezeu,
si sa uit tot ce e greu.”
Si spunand tot ce spunea,
Toma suflul si-l dadea.
Murgutul groapa-i sapa
si in ea il cobora,
si apoi zbura in lume
in vant cu peri nebune,
si peste veacuri si ani,
prin padurile de stejari,
cand sufla vantul mai in spume,
balada lui Toma o spune.







17 AUG 2001