Am trecut prin poiana noastră
cu iarbă albastră și cerul verde,
coșul din nuiele e încă acolo,
paharul de cristal
mai păstrează urmele buzelor tale,
iar din fursecurile bunicii
se mai înfruptă și acum păsările,
sunt proaspete...
Copacul nostru a crescut,
rădăcinile își sprijină vârfurile pe nori
și se hrănesc cu ploaie neîncepută,
frunzele pocăite și-au ascuns florile în pământ.
Când sapi adânc miroase a măr domnesc,
e atât de cald de parcă Soarele dejunează acolo.
I-am spus povestea noastră,
a zâmbit blând și mi-a zis să mai trec,
cand pot și dacă vreau. El e mereu acolo.
Azi nu ai venit...
Þi-am lăsat scris pe scoarță
"Calea Dreaptă,
după Poarta cea Mare,
căsuța cu mușcate".
Te aștept!