Necunoscuta care se vindea
N-a vrut să-mi spună-n prima zi cine era,
Dar fiindcă ea aflase cine sunt-
Poetul poreclit "Fluieră-vînt"-
Și fiindcă mă ruga stăruitor
Să-i fiu și eu, din cînd în cînd, cumpărător,
Sinceritatea ei m-a-nduioșat
Și-n cadrul prețului fixat-
Un preț absurd,
Ridicul
Și meschin,
Cu care-aș fi băut un kilogram de vin-
M-am îmbătat de gura ei
Și-am adormit
Pe laurii ideilor lui Teocrit...

Dar vai !...
Necunoscuta se vindea
Nu numai mie, dar și altora !...
Și-azi un ciocoi,
Iar mîine un calic
O cumpărau la fel - mai pe nimic-
Căci ea - flămîndă veșnic - se grăbea
Să-și vîndă gura dulce ca la tarapana !...
Eu singur doar nu m-am sfiit să-i spun
Că-s gata să-i ofer un preț mai bun-
Dar cum îi luase mintea Dumnezeu,
Necunoscuta s-a spălat pe mîini cu prețul meu...
Și-atunci-
De teama să n-o bat,
Sau s-o ucid
Și s-o ascund sub pat-
Deși-o iubeam, am renunțat la ea
Și n-am mai vrut să știu cine era !...

Dar într-o zi cu ploaie și cu vînt,
Necunoscuta care se vindea,
S-a dat la fund
Și-a dispărut...
Și nimeni n-a mai întrebat de ea
De cînd intrase, parcă, în pămînt,
Cu numele-i mereu necunoscut...

Și totuși, Eu
Am întîlnit-o iar,
Dar nu ca altădată, pe trotuar,
La cafenea,
Sau în tramvai...
Am regăsit-o-n ziua de-ntîi mai,
Ascunsă de un sfert de veac într-un sertar,
În care sta de veghe, cuminte,
Și-aștepta
O zi să-mi mau aduc aminte și de ea !...
Dar ce păcat
Că regasirea ei m-a-ndurerat...
Și-n loc s-o mai sărut-
Cum aș fi vrut-
Am început să plîng cu-adevărat !...

Necunoscuta care se vindea
De data asta, nu mai era Ea-
Era doar vechea ei fofografie,
Pe care mi-o dăduse numai mie !...

Și-acum,
Cred c-ați ghicit cine era
Necunoscuta care se vindea...
Era chiar tinerețea mea !...