trupul mi-e tolanit in caliciul noptii,
gandurile mi-s inhumate in polenul de stele
si le-ascult reverberatia trista ce se stinge incet
lasand ca aripa moale a visului sa-mi poposeasca la tampla.

ma trezesc,
sporovaiala zorilor ma doare,
tanguirea copacilor ma infioara
cand frunzele isi lipesc de geamuri ultima suflare.
si ma scutur de pleoapele tale-
scoici uscate,
ma scutur de iubirile parguite,cuiburi putrezite
din care-mi cern semintele ce-au sa se despice in cuvinte,
caci un sambure despicat e lacrima...

in toamna ce creste in ape
se rasfrange o silueta neagra
sugrumata de ceata propriei rasuflari.