am obosit tot asteptand
si-as vrea sa dorm pentru o vesnicie,
sa port doar chipul tau in gand
si-un vis cu el suficient sa-mi fie.

toata oboseala asta ce-mi curge prin oase,
prin vene si prin ganduri,
ma duce prin locuri frumoase,
in care poeziile sunt rasadite-n randuri.

iluziile cresc pe ramuri,
sperantele in zori de zi-nfloresc,
iar porumbeii vin la geamuri
si iti aduc mesaje cat de mult te iubesc.

totusi, am obosit de-atata oboseala
si tot ceea ce-acum mai vreau,
este sa ies din toata aceasta picoteala
si, in realitate, alaturi sa iti stau.

insa tu-mi pari mai obosita,
nici nu-ndraznesc sa mai intreb ceva,
si uite-asa, cu inima-mi sfarsita,
m-am hotarat sa plec, spre-a nu te mai visa.



22 feb 2000