Tu nu ești zeu.
Zeii se poartă cu mănuși
și beau ambrozie,
Tu îmi întorci sărutul
drept în palma stângă,
încât să se prindă
capete de suflet
între degetele mele,

Tu bei suc de pere
și-mi spui
despre cum mai visăm
în nuanțe gri, neutre,
de no man's land,
despre nimicuri adorabil de înțelepte,
cum ar fi că niciodată nu știm
cum se sfârșesc lucrurile,
numai dacă încep
cu litere mari
sau mai mici,
cu numele tău, al meu
sau al lui Dumnezeu,

Zeii nu pleacă, ei sunt gravați
pe inimile noastre de piatră,
se estompează usor, odată cu ploile,
cu lacrimile și atâtea furtuni,
Tu, însă,
mi-ai inscripționat sufletul
cu toate numele tale
cu tot ce se spune despre
și ai plecat.