poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2002-12-06 | | Înscris în bibliotecă de Adriana Camelia Silvia Popp
Hoc erat eximiis quod posses addere coeptis,
unde magis claro notus bonore fores, omnigenos complexa libros, doctissime Princeps si tibi structa recens bibliotheca foret; exciperent profugas si splendida tecta Camoenas, jactaretque novum Phoebus Apollo decus. Jam pia relligio sensim caput exerit altum, - hacque superstitio pulsa recedit humo. Hoc tibi Lusinius, sacrorum maximus ille arbiter, ingenii praestitit arte sui. Tu modo, quod tandem superest interritus urge, ne propter sumptus irrita coepta cadant. Maxima laudati pars est superata laboris, et tibi jam varios servat Apollo libros, et facili largo reliquum confeceris aere, cui dives magnas aula ministrat opes. Hinc tibi pierio fulgens consurget honore gloria, quae summos ornat amica viros: Lonqaque victurum mittens in saecula nomen vivida te semper, Despota, fama canet. Dives erat pharia regnans Ptolomaeus in urbe et populis multis jura superba dabat; quis tamen hunc nosset, si non phoebea supellex assereret domini nomina vera sui? Pergameas inter gazas aeterna manebit ostentans titulos bibliotheca suos; hinc tulit illustrem romanus Pollio laudem; condidit is sacram primus in urbe domum, quae spoliis belii dives monumenta sophorum non sineret foedo pressa perire situ. Inclyta Lucullum celebrans victoria, jussit fronde coronatas saepe fovere comas; non tamen e bello tam nobilis exitit ullo, nec sic ornarunt martia facta virum, quam populis illam laudarunt omnibus artes, plenaque congestis hospita villa libris. Aeternam servare volens Octavia famam, cum sua Marcello fata tulere necem, condidit illius regalia nomine tecta, hospitiumque tibi, docta Thalia, dedit; funeris expertes nato sacravit honores, qui superent moles, Nile superbe, tuas; nec decus ausonia deprendit majus in urbe quam si Marcello Musa benigna foret. Aspice Corvino prognatum sanguine regem, qui tibi vicinam, Despota, rexit humum; quanta viro pietas fuerit, quam sedula cura ut pia scriptores volveret aula bonos; quam voluit laudem juvenilibus abstulit annis, pene puer doctis suspiciendus erat. Quicquid habet Latium piscis memorabile chartis emerat, et felix Graecia quicquid habet. Di tibi dent turpem, praedo Solimanne, senectam! Nobile cur turbas, impie Turca, decus? Nonne satis fuerat viduatas civibus urbes Hungariae domini funera flere sui; ni quoque barbaricis manibus lacerata jaceret ante tuos misere bibliotheca pedes? Sparserit at quamvis dissecta volumina miles, Non tamen in famam sumere jura potest. Vivet et aeterna Matthias laude fruetur, at premet obscuros barbara turba rogos, His insiste viis, Princeps; hoc itur ad astra tramite, venturae caetera mortis erunt. Interea pueris operam praestare fidelem, perque humiles una me decet ire vias; dum latiae tandem jaciant fundamina lunguae, ausonioque sciant certius ore loqui. Concipe spes animo dignas; non fallet Apollo perfidus impensae munera tanta tuae. Sed tibi, quam nutris non magnis sumptibus, olim eximium nomen docta juventa feret. ______________________________________________________ Aceasta era fapta, o, preaînvățatule Principe, pe care ai putea S-o adaugi începuturilor alese de unde, printr-o cinstire strălucită, Ai fi mai cunoscut, dacă biblioteca cea nouă, Adăpostind felurite cărți, ar fi fost construită, Dacă acoperișurile ei luminoase ar ocroti Camenele fugare Și dacă Phoebus Apollo și-ar arăta noua sa podoabă. Deja credința cucernică și-a înălțat fruntea înaltă Și sfințenia alungată de pe acest meleag s-a reîntors. Această faptă ți-a arătat-o ție Lusinius, acel mare pastor Al cultului sacru, prin iscusința talentului său. Tu acum zorește temerar lucrarea care este rămasă, Să nu se năruie zadarnic, prin cheltuială, cele începute. Partea cea mai mare a muncii lăudate a fost învinsă Și Apollo îți veghează acum feluritele cărți. Lesne vei împlini și restul, cu bani din belșug, Căci curtea cea bogată îți oferă mari venituri. De aici ți se va înălța, prin cinste pierină, o glorie Strălucind care, prietenoasă, împodobește bărbații vestiți. Înaintând numele care va trăi prin secole îndelungi Faima nepieritoare o, Despot, te va cânta mereu. Bogat era Ptolomeu care, domnind în cetatea egipteană, Dădea legi trufașe multor popoare. Totuși cine l-ar cunoaște, dacă uneltele lui Phoebus Nu ar susține numele adevărate ale stăpânului lor? Eternă va rămâne între comorile Pergamului, Arătându-și titlurile sale, biblioteca. De aici romanul Pollio și-a luat lauda ilustră: El a întemeiat primul lăcașul sacru în cetatea Care, bogată în prăzi de război, nu a lăsat să piară Operele înțelepților grămădite într-o așezare rușinoasă. Vestita victorie, celebrându-l pe Lucullus, a hotărât Să-i mângâie adesea pletele încoronate cu frunză. Totuși nu a ieșit atât de cunoscut din nici un război Și nici faptele de arme nu au împodobit bărbatul Precum artele i-au lăudat victoria la toate popoarele Și vila sa ospitalieră plină cu cărți adunate. Octavia, vrând să păstreze o faimă eternă, Când ursitele i-au adus moartea lui Marcellus, A zidit un lăcaș regal cu numele acestuia Și ți l-a dăruit ție, ca adăpost, înțeleaptă Thalie! Ea a închinat fiului ei onoruri fără îndoliere Care să întreacă piramidele tale, trufașule Nil! Ausonia n-a cunoscut, în Roma, nici-o podoabă mai mare Decât ca Musa să fie binevoitoare față de Marcellus. Privește pe regele coborâtor din sângele lui Corvin Care a condus, o, Despot, meleagul vecin cu tine. Câtă cucernicie a avut bărbatul, câtă grijă stăruitoare. Ca evlavioasa curte să adune bunii scriitori. Lauda pe care a vrut-o, a dobândit-o din anii tineri. Copil fiind, era demn să fie primul între învățați. El cumpărase tot ce are Latiul memorabil În cărțile vechi și tot ce are fericita Grecie. Să-ți dea zeii o bătrânețe rușinoasă tâlhare Soliman! De ce tulburi nobila podoabă, nelegiuite turc? Oare nu ți-a fost de-ajuns că cetățile Ungariei, Văduvite de oameni, au plâns moartea stăpânului lor, Ca să nu mai zacă, măcar biblioteca, sfârtecată jalnic De mâini barbare, în fața picioarelor tale? Dar oricât va fi sfâșiat ostașul volumele risipite. Nu poate totuși să uzurpe dreptul contra gloriei. Va trăi Matei și se va bucura de lauda eternă, Iar ceata barbară va împovăra ruguri neguroase. Pășește pe aceste căi, Principe, pe calea asta se merge la astre. Celelalte toate vor fi ale morții care va veni. În acest timp se cade ca eu să mă ostenesc cu credință Pentru copii și, totodată, să merg pe căi umile, Până ce își vor așeza temeiurile limbii latine Și vor ști, cât mai sigur, să vorbească în graiul ausonic. Făurește-ți speranțe demne de sufletul tău. Fățarnicul Apollo Nu va trece peste sarcinile investițiilor tale atât de mari. Iar tineretul instruit, pe care-l hrănești cu destulă plată, Îți va face, prin vreme, numele tău strălucit. |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate