* * *

tu nu esti tu
urme de ploaie cerul
le-a risipit pe conturul tau straveziu iluzoriu si viu

poate cândva sa fi fost si-o rochita albastra
cam zoroastra putin
sifonata si demodata
prea putin necesara

într-o seara
straina papusa de carne viscere zâmbet
a luat rochita albastra
a dansat a dansat a aprins luminile toate
de-au înrosit sigurantele de-au plesnit
în bezna sopotind despre ea:
înviase fara sa stie
fara sa vrea
a fost

aproape femeie adica
o seara si-o noapte
pâna-n zorii de soare si lapte
apoi a îmbracat rochita si el
si-a dezbracat-o moarta pe-un brat de fotel
a îmbracat-o iar iar iar
si-a trait-o

o vara întreaga

tu nu esti tu si de-atunci
el nu mai este el (O ROCHITA ALBASTRA)