Ma dor cuvintele fara inceputuri.
acele morti lasate stana de piatra
peste umbrele nascute in reluare,
Acele sintagme cu origini necunoscute
cu istoria blestemata
abandonate prin colturi vitrege de timp
ca rebuturi,

ma doare ca nu-i pot spune
ce mai faci,
Ei,aceleia pe care nu am mai vazut-o niciodata,

Ma doare ideea ca ei exista,
aceia care saruta in pseudosarut
si mor in pseudomoarte,
si ca cei care trebuie sa traiasca vesnic
se rup,
la fel precum coarda arcului
se rupe, incordata prea tare,

ma dor crampeiele de adevar
ZAMBETELE ce nu pot sa le culeg,
si visul vitreg de degetele
plimbandu-mi-se straine prin par,

ma doare ca nu-i pot spune
ce mai faci,
ti-am remarcat frumusetea in treacat
zburand biata molusca pe sub cupola perfectiunii tale,

ma doare ca am peste buze lacat
si ca peste cuvant de jur imprejur imi cresc zale
ca solzii de pește
dinainte ca timpul sa ma aleaga,

ma doare ca in loc sa eu cresc in mine se creste
altii cu alte nume
incercand sa ma surpe educandu-si existenta
la civilizatia lor cu norma intreaga,

ma doare ca in loc sa fiu eu
sunt el,
ca in loc sa fiu andrei
sunt arhanghell,

ca inceputul meu e la sfarsitul altuia,

ma doare ca pur si simplu nu pot
sta in acelasi loc cu mine dimineata,

ca nu pot bea din acelasi pahar cu un tradator de suflet
si nu pot imparti acelasi pat
cu dusmanul crescandu-mi pe sub piele,
pe dinauntru de sange
balacindu-se pe sub timpanele mele sub forma de sunet
si pe sub intepaturile sarcastice anofele
si pe sub urmele pasilor mei,fantoma de umblet,

ma doare ca in loc sa privesc luna rasarind dintre stele,
privesc soarele apunand
suier in depresiunea batrana a inimilor mele.