Cand un om moare,
trupul lui se transforma in pamant,
iar gandurile devin fire de nisip
pe care vantul le arunca in mare.
Val dupa val
apa le aduce la mal.
Intr-o multime de idei,
doua maini de copil
impun o ordine bizara,
o cetate medievala
consolidata in fel si chip
pentru a rezista mai mult ca timpul.
Sub castelul de nisip
un gand racit tanjeste dupa soare,
dupa caldura gandurilor noi;
desi se inalta deasupra tuturor
este oprit in stratul sau.

Din cand in cand,
periodic, dar de neinteles,
apa intinde castelul de nisip
fara ca gandul racit sa afle
de universul nou-nascut.