Mi-e sufletul pală de vânt printre raze de lună,
Lacrimă de înger căzând într-o mare-n furtună,
Vârtej sfâșiat de îndoieli și întrebări nerostite…
Mi-e sufletul fulger zburând peste stânci neclintite.

Mi-e sufletul pară de foc mistuind tot ce-atinge,
Biet orb deschizând ochii mari ca să vadă cum ninge,
O piatră ieșită din râu, prinzând iar rădăcină…
Mi-e sufletul gând îndreptat către alba lumină.

Mi-e sufletul tei înflorit într-o toamnă târzie,
Candelă aprinsă-n pridvor arzând pentru vecie,
O privighetoare cântând într-o veștedă luncă…
Mi-e sufletul ploaie și jar și furtună și stâncă.


Constanța, 1 ianuarie 2000