poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2001-05-07 | |
Cind oglinda s-a spart lasind in urma-i o rama goala ca o poarta deschisa spre nicaieri, mi-am amintit o vorba batrineasca ce spune ca fericirea se sfarima in tot atitea cioburi ca si oglinda sparta. Si m-am privit pe rind in toate, redind fiecaruia menirea intregului din care venise, ca sa impiedic infaptuirea blestemului si sa pastrez neatins chipul promis al unei fericiri ce avea sa vina.
Am vrut sa daruiesc fiecarui ciob cite unul din visele mele, dar n-am gasit nici unul care sa-mi primeasca visul de iubire, caci colturile lor erau mult prea ascutite ca sa se poata macar asemui cu forma unei inimi. Iar cel de forma unei stele mi-a plins in palma lacrimi rosii cind am vrut sa-i daruiesc visul de zbor. Si atunci am inteles ca visele mele nu pot exista unul fara altul, ca nu le pot destrama tesatura fragila. Le-am daruit, asadar, tuturor pe toate, privindu-ma in ele cu ochii celei care as fi vrut sa fiu... Am dat fiecaruia din acele chipuri tot ce n-am avut din ceea ce mi-am dorit vreodata... Si-apoi am inchis ochii si, cu puterea visului, le-am trimis departe, departe, in lumina, sa traiasca... sa iubeasca... sa fie fericite... N-am mai stiut nimic despre ele de-atunci. Si ma surprind uneori intrebindu-ma cum o fi viata lor, ce or fi devenit... "Ele"... Surorile sufletului meu, copiii luminii nascuti cindva de mine din lumina refuzata intemnitata in cioburi de oglinda... Le simt traind undeva si mi-e dor de ele, de toate acele crimpeie ce n-au putut fi fericite impreuna, in mine, ci numai singure fiecare, departe... Batrina oglinda nu mai este. Si nu mai recunosc chipul imbatrinit si trist pe care mi-l arata cea noua, in stralucirea ei trufasa. Se spune din batrini ca fericirea se sfarima odata cu oglinda sparta. Poate... Dar eu inca mai sper ca intr-o zi, din apele oglinzii, venind de departe pe firul amintirii, unul din chipurile fericirii, intors din lumina, imi va zimbi.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate