poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2002-10-20 | |
Sunt orb,
Dar totuși văd, Căci simt, Dar nu trăiesc. Exist, Dar nu gîndesc Respir și zbor, Iar aripa mă doare C-am obosit De-atâta alergare. Și fug, și fug S-ajung la infinit, Dar, dintr-o dată mă opresc Mi s-a deșurubat piciorul Și mâna-mi cade grea, Căci greu mi-a fost și zborul Le pun la loc, Mă asamblez Și merg din nou Să evadez. Eu nu mai pot să zbor acum Și merg pe jos, Precum un om. Alerg din nou, Dar iar nu văd Și mă lovesc de-un pom. Aș vrea să fiu o frunză Să mă hrănesc cu seva lui; De-aș fi o pasăre, Mi-aș face Un cuib pe creanga lui, Dar nu! Mai bine, Mă fac țărână, Ca să-l hrănesc pe el Să crească mare și puternic Către cer. Mi s-a deșurubat din nou piciorul Și-un ochi îmi cade jos, E plin de praf, Da-l pun la loc Și tot nu văd, Căci eu sunt orb Dar simt răcoarea cum mă taie În mii de bucățele, Iar vântul, în turbare, Mă poartă-n depărtare. O, gândurile mele... S-au dus și ele. O, cer albastru Ia-mă sus Și pune-mă pe-un nor Să văd atunci cum e să fii Un simplu muritor. Simt, cum în piept, Un ac îmi intră Și-un dor nebun Ființa mi-o cuprinde. Visez acum Că zbor din nou Și-ajung la infinit, Iar fuga mea de-o viață-ntreagă A luat acum sfârșit. Eu mă opresc Să m-odihnesc, Căci tare-am obosit!
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate