Ma intorc spre tarmul uscat,
Unde lacrima-i de nisip si degeaba;
Copiii se nasc infinit de tristi,
Si nepatrunsi de spatiul rotund al iubirii.
Imi las palmele-vasle in pietre,
Spre niciodata,intinse pe oasele capului,visele
Si rag in gand pentru cenusa din ochii Fetei Morgana.