poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2002-10-14 | |
Rugăminte
În imensa catedrală I-am strigat numele.... zicând: "Clonează-mă Doamne, că nu-ți cer prea mult. Lasă femeile care m-au meritat Să mă aibă Pe dea-ntregul. Împarte-mi amintirile În capitole colorate Ce poartă, fiecare alt nume. Astfel nu voi mai face confuzii în restaurante, muzee sau între cearceafuri. Lasă-mi conturul multiplicat sa răcorească mereu alte nisipuri sau stânci, ca palmele, buzele și trupul să fie fidele.... doar uneia. Lasă-i la fiecare puritatea gândului primordial, pentru ca ei să nu stie, ce-i comparația. Si chiar dacă voi striga uneori după clonii mei, "Proștilor, Voi nu sunteți decât cioburi din sufletul inițial", Ei nu mă vor ințelege. Ia-mă în serios, Doamne, căci e convingerea mea, că ei vorbesc de dragoste când, de fapt, nu știu ce-i durerea despărțirii. Lasă-i Doamne Pe clonii mei fericiti, să bântuie anotimpurile paradisului și să iubească neostoit acele femei, pe care ei, în simplitatea lor liniară, le merită. Iar dacă vreodată se vor strânge toți să-ți ceară in cor povestea originii..., Lasă-i Doamne, pentru o clipă macar, să simtă durerea despărțirii. Lasă-i să vadă, cât de tare poate străluci soarele, într-o singură lacrimă. Atâta vreau Doamne, că doar nu-ți prea mult.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate